România va accepta în perioada 2024-2025 un număr de 200 de refugiați în nevoie de relocare din alte state, număr identic cu cel stabilit anterior pentru perioadele 2020-2021 și 2022-2023.
Premierul bulgar Nikolai Denkov a răspuns recent, pe Facebook, la întrebările cetățenilor și jurnaliștilor cu ocazia împlinirii, pe 6 decembrie, a șase luni de mandat în fruntea guvernului de la Sofia. El a spus că Bulgaria nu va accepta condiții suplimentare din partea Austriei, dar e de acord să întărească paza frontierelor pentru aderarea la Schengen. El a vorbit și despre ”o oarecare inconsecvență” a României în relația cu Austria, transmit publicațiile 24Chasa și Mediapool, citate de Rador Radio România.
Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a declarat că există trei variante posibile pentru obținerea unei decizii favorabile aderării României la Schengen până la finalul anului. Social-democratul a adăugat că, în contextul discuțiilor purtate în ultimul timp la Viena și cu reprezentanți ai instituțiilor europene, șansele aderării țării noastre la zona de liberă circulație au crescut simțitor.
Cancelarul austriac Karl Nehammer a declarat la Viena că ”până când nu va fi reparat, extinderea Schengen este imposibilă”, potrivit publicației bulgare Dnevnik, care citează declarațiile acestuia dintr-o conferință de presă comună cu premierul bulgar, Denkov.
România ar bloca participarea Austriei la reuniunile NATO, ca răzbunare pentru veto-ul Vienei față de aderarea României la spațiul Schengen, notează, sâmbătă, publicația austriacă kurier.at.
Cei mai mari producători de gaze naturale din România, OMV Petrom și Romgaz, parteneri cu cote egale la concesiunea offshore Neptun Deep, cea mai mare din Marea Neagră românescă, semnează cu operatorul național de transport și sistem Transgaz contractele de transport al gazelor ce vor fi extrase de pe perimetru.
Cei mai mari producători de gaze naturale din România, OMV Petrom și Romgaz, parteneri cu cote egale la concesiunea offshore Neptun Deep, cea mai mare din Marea Neagră românescă, semnează cu operatorul național de transport și sistem Transgaz contractele de transport al gazelor ce vor fi extrase de pe perimetru.
România va interveni oficial de partea Bruxelles-ului în procesul în care Austria a atacat oficial în justiția UE, toamna trecută, decizia Comisiei Europene din martie 2022 de a califica energia nucleară și gazele naturale drept ″durabile″ din punct de vedere al mediului, a anunțat ministrul Energiei, Virgil Popescu.
OMV Petrom, operatorul concesiunii offshore de gaze naturale Neptun Deep, cea mai mare din Marea Neagră românească, ar fi depus declarație de comercialitate (DoC) a zăcămintelor de pe perimetru fără studiu tehnico-economic de evaluare a resurselor și rezervelor de pe concesiune, efectul fiind că Agenția Națională pentru Resurse Minerale (ANRM) nu poate confirma aceste rezerve, iar în absența confirmării, lucrările de dezvoltare și exploatare nu se pot executa, susține compania de stat Romgaz, într-un document înaintat Guvernului.
VETO-ul extraordinar exercitat de Austria împotriva aderării României și Bulgariei la spațiul Schengen a fost menit să crească presiunea asupra Comisiei Europene pentru a lua măsuri mai ferme împotriva migrației ilegale, iar cancelarul Karl Nehammer va veni la summitul UE din această săptămână cu cinci condiții referitoare la azil, iar una dintre propunerile sale ar sprijini, de pildă, construirea unui gard la granița dintre Bulgaria și Turcia, a aflat cotidianul „Kronen Zeitung”.
Potrivit acordului petrolier de concesionare a Neptun Deep, declarația de descoperire comercială trebuia depusă obligatoriu până la finalul anului, după ce, în prima parte a lui 2022, concesionarii reușiseră să obțină o amânare de la Guvern.
Cancelarul Karl Nehammaer a simțit nevoia să iasă, sâmbătă, cu o nouă declarație în care explică de ce Austria s-a opus aderării României și Bulgariei la Schengen, după ce refuzul Vienei a continuat să facă valuri și a stârnit critici și neînțelegere la nivel internațional, relatează cotidianul "Die Presse".
Ziarul austriac Die Presse publică o serie de articole extrem de dure la adresa guvernului de la Viena care a blocat aderarea României și Bulgariei la Schengen, acuzând lipsa de viziune și „modesta politică europeană” a țării, care a transformat Partidul Popular (OVP) într-un partid de provincie.
România a ratat, din nou, aderarea la spațiul Schengen, după 11 ani de încercări, iar noul vot negativ, având de această dată în spate administrația de la Viena, a generat un val de emoție și de frustrări, mergându-se de la îndemnuri la boicotarea serviciilor furnizate în România de cămpanii cu capital austriac până la anunțiuri ale unor firme de suspendare a contractelor în vigoare cu austriecii.
Procedura de rezervare de capacitate viitoare de transport survine într-un moment în care, din cauza tensiunilor politice generate de refuzul Austriei de a accepta intrarea României în Schengen, compania-mamă austriacă a OMV Petrom a devenit pe plan local ținta criticilor publice, fiind vehiculată inclusiv ipoteza că unul din motivele poziției Vienei pe acest dosar este dorința grupului OMV ca autoritățile de la București să modifice Legea offshore în favoarea sa, eliminând prevederea privind preemțiunea statului român la accesarea cantităților de gaze vândute de concesionari prin contracte bilaterale.
Europarlamentarul PSD Victor Negrescu a declarat, în emsiunea Talk News de la Prima News TV, despre șansele României în Schengen, că există un scenariul ca în rezoluția de aderare să fie puse unele condiționalități suplimentare pentru România, privind migrația iar Austria să se abțină, el arătând că există și scenariul unui Consiliu extraordinar, până la finalul acestui an.
Ministrul german de Externe Thomas de Maizière se opune admiterii rapide a României și Bulgariei în zona Schengen, după ce cancelarul austriac Christian Kern și premierul olandez Mark Rutte au anunțat același lucru.